Cat mai valoreaza datoria?

Prea putini parinti mai au astazi timp si chemare sa isi creasca odraslele in spiritul datoriei. „Ai datoria sa spui adevarul, sa muncesti cinstit, sa-ti respecti parintii, sa-i ajuti pe cei nevoiasi, sa nu, sa da”… precepte abstracte si prafuite parca, din alt veac… Deprinderile sanatoase si educatia scolara deprinse coercitiv si punitiv cu joarda amintirilor din copilarie starnesc azi rasul zeflemitor… Datoria morala – cea care aduce, intrucatva, cu onoarea japonezilor (raspunzatoare, printre altele, si pentru radicalul seppuku) – nu se deprinde cu de-a sila, pe coji de nuci si in bataie rupta din rai, spun unii… Datoria se inoculeaza prin educatie atenta, infuzie permanenta de cultura, spun altii. La un moment dat, dupa sumedenia de povesti moralizatoare din carti si exemple din viata, dupa lecturi de manual sau de voie si intamplari traite pe pielea ta, incepi – fara stii cum si cand – sa exersezi un preaplin mor al, dator fata de toti si toate. Deprinderile bune, onorabile, valorile si gesturile umane iti devin la un moment dat automatisme (o fi bine? o fi rau?), integrandu-se in structura ta intima. Esti una cu datoria. In teorie, cel putin. Prea putini mai vad azi in datoria morala si altceva decat o povara psihologica desueta – eventual bagata cu de-a sila in „programa” celor sapte ani de-acasa –  rupta complet de jungla cea de toate zilele. Cat despre datoria patriotica… Daca ne mai obosim sa citim vreo carte de istorie (o alta datorie tot mai rar onorata) – multi ridicam dintr-o spranceana a uimire de prea exaltata dragoste de tara a celor cazuti ca mustele la datoria vreunui razboi de independenta. Azi… soldatii plecati si neintorsi din Afganistan mor pentru bani, remarca unii cu cinism. Da, dar… desi ne vine greu sa rostim vorbe mari, ei cad la datorie – o datorie discutabila, fireste, dar tot asa se cheama. In harsaiala timpurilor, datoria s-a perimat.Tot mai multi au fost supti in vartejul antitetic si confuz libertate individuala vs. obligatie morala. Altii au continuat, din inertie, sa mimeze profilul moral, statura verticala… Tot mai palid si mai lipsiti de convingere in preajma atator exemple rasunatoare ale succesului ce-si calca sistematic datoriile in picioare. Iar, ca intr-o balanta lingvistica smintita, pe masura ce ratingul datoriei morale si abstracte s-a micsorat vertiginos in preocuparea publica, datoriile concrete, fosnitor-inrobitoare au capatat tot mai multa greutate/gravitate. Azi, datoriile contamineaza. Frisoneaza. Umilesc. Nu ai bani, ti-e jena, dar cumperi pe datorie. Vrei o intrare undeva, un job bun, un chilipir, un favor de orice fel, te injosesti indatorindu-te unui puternic al clipei si locului. Le esti dator bancilor pentru nevoi personale, masina, casa, mai multe case, o sumedenie de biznisuri. Faci datorii astronomice pentru-o tara-ntreaga. Esti tot mai vandut, mai inglodat. Tot mai sarac. Si nu doar banii iti lipsesc. Cat mai valoreaza astazi datoria? (In privinta celeilalte „indatorari” am o cifra: 660 euro/secunda). * * * *