Respir

S-au inchis umbrelele. In sfarsit. Au plecat impreuna cu stapanii lor dementi de unde venisera, s-au retras hoardele sa-si continue razboaiele casnice intre cei patru pereti. Au plecat, spre marea mea fericire, si bucatile alea de cauciuc colorat ce se lasa lovite. Poc-poc, poc-poc… Am redescoperit in ultimile luni cu cata virtuozitate imi ies insulte printre dinti. Inca mi se zvarcoleste mana dreapta de neputinta, de ciuda ca nu am apucat sa strang nici un parinte de gat. “Lasa-l draga, e copil, ce daca toarna nisip peste ceilalti? E loc pentru toti sub soare!” Ies sa respir dis-de-dimineata sau seara tarziu dar soarele, nenorocitul asta de soare, prea face loc la toata lumea. Toata vara am visat harpoane, nevrotic, am invocat sfinti si m-am rugat ca idiotii sa nu mai procreeze. Dar sunt un nimeni, nu sunt auzit. Acum e liniste, in sfarsit nu mai e nimeni in Manoka…